English Romana

Seminar Noua chimie durabila, inclusiv reducerea consumului de substante chimice”

In data de 4 aprilie 2017  se va desfasura la sediul  Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Textile si Pielarie/INCDTP- Bucuresti, al treilea Seminar Tematic  al proiectului RESET, organizat de INCDTP, in cadrul caruia  mai multi experti europeni vor prezenta o serie de bune practici si rezultate ale actiunilor referitoare la  tema Noua chimie durabila, inclusiv reducerea consumului de substante chimice”  desfasurate in principalele regiuni  europene ale productiei de  textile si imbracaminte.

 

Descarca program.

In cadrul seminarului, 10 entitati publice/private vor prezenta, exemple de concepte/metode/ procese de prelucrare textila durabila si produse mai prietenoase cu mediul,   care sunt dezvoltate in prezent in diferite regiuni ale Europei. Acest seminar este al treilea dintre cele planificate  a se organiza  pentru acoperirea  celor   6 teme - cheie ale proiectului:

  • Reciclarea materialelor textile si eliminarea deseurilor;
  • Consum de apa si economisirea energiei;
  • Noua chimie durabila, inclusiv reducerea consumului de substante chimice;
  • Textile inteligente si noi metode de productie;
  • Eco-creativitate, fibre naturale, lanturi valorice scurte;
  • Noi materiale si noi aplicatii.

 

        reset1

 

Metodele si bunele practici identificate pot fi reproduse si puse în aplicare în alte regiuni ale UE.  Prin urmare, prin organizarea acestor seminarii tematice, se realizeaza activitatile de invatare si de promovare a capacitatilor politice publice, in scopul sprijinirii proceselor  inovatoare si durabile din sectorul de textile si  îmbracaminte.

Trebuie retinut  ca, in prezent,  la nivel european,  competitivitatea companiilor  textile  se bazeaza tot mai mult pe procese în care durabilitatea, productia curata si respectul pentru mediu sunt aspecte cheie.

 

Acest seminar este parte a proiectului european RESET - RESearch centres of Excellence in the Textile sector, coordonat de Municipalitatea din Prato (Italia) si in care INCDTP participa impreuna cu alti parteneri din  9 regiuni importante ale productiei de textile si imbracaminte din Europa.

 

Principalul obiectiv al proiectului este de a genera o schimbare în punerea în aplicare a politicilor si programelor din fonduri structurale care conecteaza   cercetarea, dezvoltarea tehnologica si inovarea cu  durabilitatea sectorului de textile – confectii din regiunile partenere. Prin identificarea de  exemple de bune practici si de oportunitati pentru dezvoltarea locala si regionala, diferite planuri de actiune vor fi  dezvoltate si ulterior  implementate  prin intermediul

instrumentelor de finantare bazate pe fonduri nationale regionale/structurale.


Proiectul RESET este finantat  din Fondul European de Dezvoltare  Regionala (FEDR)  in cadrul Programul de Cooperare Interregionala Interreg Europe.